Din nou la avenul Groapa de aur

Data: 11.01.2014
Participanți: Claudiu M., Ionuț U., Sia Mihai, Adrian, Claudiu P., Ernő, Toni, Geza.

În 2012 am inclus avenul Gropa de aur în lista turelor de vizitare ale Congresului Național de Speologie de la Râșnov.  Atunci am organizat două ture ca să pregătim terenul pentru vizite. La prima ieșire (începutul lunii iunie 2012) am prospectat terenul să vedem ce trebuie făcut. Prima și cea mai importantă problemă de rezolvat a fost faptul că nu exista nici un fel de echipare a cavității. Pe de altă parte avenul trebuia curățat de bolovanii instabili, buștenii aruncați de diverși și gunoaie. Toate acestea le-am rezolvat în a doua ieșire pe la sfârșitul lunii iunie a aceluiași an. Tot atunci am confecționat și o balustradă pe partea dinspre poteca turistică. Revelația acestei ture a fost că în terminusul avenului era curent de aer. Fiind vară, cald, curentul era descendent. Atunci, pe cât ne-a permis timpul, am făcut o decolmatare scurtă și o promisiune să ne întoarcem să continuăm urmărirea curentului de aer.

A trecut de atunci un an și jumătate. Profitând de vremea care este mai degrabă de toamnă decât de început de ianuarie am plecat din Poiana Brașov – Pârtia Lupului – Groapa de Aur. Am ales această rută pentru că pe valea Gropa de Aur (Cheișoara – Porțile de piatră ale Postăvarului) s-au scos bușteni din pădure și totă valea este o mare de noroi care îți scoate bocancii din picioare. Am ajuns la gura avenului în aproximativ două ore. Cartierul general l-am stabilit în dolina din imediata apropiere unde nu bătea vântul și ne puteam bucura de razele calde ale soarelui. Ne-am tras sufletul după drum, am mâncat ceva și ne-am pregătit de intrare. De la ultima vizită am rămas cu anumite dubii referitoare la echiparea cavității… Am montat capul de mână curentă și m-am lăsat în dreptul capului de puț. Am dat câteva ciocane în zona unde era acesta… cam suna de data aceasta a doagă. Clar nu e bine. Toată intrarea avenului este măcinată de intemperii și este foarte friabilă. Trebuia să găsesc o altă soluție… Până la urmă am făcut o amarare în trei puncte (molizi zdraveni) care a scos capul de puț deasupra intrării și pe mijlocul deschiderii astfel evitând frecările. De aici lucrurile au decurs mai lin. Am montat repede restul de plăcuțe, noduri, fracționări, devieri și am aterizat pe patul de frunze uscate din fundul avenului. Prima impresia fost că în aven e foarte cald. Poate e că la echipare te încălzești, dar nu, mai târziu și termometrul a confirmat: afară la umbră erau 5-6 grade, în aven sunt 9-10 grade. M-au urmat în scurt timp Adi și Ernő. Ei s-au și apucat de munca de decolmatare. Eu am ieșit să îi arăt lui Clau cum ies din capul de puț pe mâna curentă și am scos și echipamentul inutil. Am coborât la scurt timp după el. Băieții deja curățaseră zona și au început săpăturile. Curentul este destul de puternic. Se simte pe față când te pui la săpat. De data aceasta direția curentului de aer este ascendentă, afară fiind mai frig. Am reușit să avansăm cam 1m în adâncime. Ca să putem depozita ce am escvat a trebuit să construim niște terase. Acestea pe viitor trebuie consolidate ca să putem continua explorarea.

Deja se apropia de ora patru așa că am bătut în retragere. Am urcat primul ca să îl asist pe Caludiu care m-a urmat, apoi Adi și lui Ernő i-a revenit onoarea să dezechipeze. Ne-am schimbat, am strâns echipamentul și am pornit. Drumul până în Poiană l-am parcurs aproape în întregime în întuneric, noroc că aveam ceva lumeni (frontale) în dotare.