AVENUL GRINDULUI DIN PIATRA CRAIULUI – 1968

AVENUL GRINDULUI DIN PIATRA CRAIULUI – 1968

Articol original apărut în:
OCROTIREA NATURII
TOMUL 12 Nr. l, 1968
EXTRAS
EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Scris de: Fridrich Tomas și Walter Gutt
Documentul original scanat in PDF îl găsiți aici.

Autorii descriu printre fenomenele carstice din masivul Pietrii Craiului importanţa unor avene. Unul dintre acestea, Avenul Grindului, incă puţin cunoscut in literatura noastră de specialitate, merită atenţie datorită multi­plelor sale particularităţi.

Dezambiguizare: “Avenul Grindului” este o denumire folosită inițial pentru Avenul din Funduri din Piatra Craiului, denumire care apoi a fost folosită – greșit și pentru Avenul de sub Vârful Grind generând confuzii asupra localizării celor două avene. Prezentul articol vorbeste despre Avenul din Funduri număr cadastru 5/1262 – denivelare -122m – dezvoltare: 220m.

Alcătuirea geologică a Pietrii Craiului condiţionează unele fenomene carstice intere­sante. Masivul amintit constituie flancul de vest al unui sinclinal cu axa orientată în direcţia N 30° E. Pe un fundament impermeabil din şisturi cristaline, sînt dispuse calcare jurasice de mare întindere. Acestea, culminînd în Piscul Baciului (vîrful «La Om», 2244 m), formează atît creasta zimţuită a Pietrii Craiului, cit şi cea mai mare parte din abruptul de vest al acestui masiv (fig. 1). Peste formaţiunile amintite se suprapun strate de conglomerate cretacice, care urcă pe panta de est a Pietrii Craiului pînă la altitudinea de aproximativ l800 – l900 m (fig. 2).

Read More Read More

Fenomenele carstice ale Pietrii Craiului

Fenomenele carstice ale Pietrii Craiului

Articol scris de Walter Gutt in anul 1984 ilustrat de imagini de epoca.

Masivul Piatra Craiului se ridică impunător în partea sud vestică a depresiunii Tării Bîrsei la poalele oraşului Zărneşti.

Creasta alba de calcar a Pietrii Craiului se întinde pînă în cheile adînci ale Dîmboviţei și Dîmbovicioarei.

În partea estică a masivului se află depresiunea Bran-Rucăr iar în cea vestică depresiunea care leagă masivul de Iezer Păpuşa.

Calcarele care alcătuiesc masivul Piatra Craiului ascund numeroase fenomene carstice cum ar fi peşteri, avene, izbucuri, insurgenţe, platouri dolinare şi chei sălbatice.

Acest masiv frecvent vizitat de (pasionaţii) turişti și alpiniști pentru frumoasele peisaje, văi sălbatice, brîne şi hătasuri care duc spre atrăgătoarele trasee alpine şi clasicile ture de creastă fac ca fenomenele carstice ale Pietrii Craiului să nu fie prea mult observate.

Puţinele văi cu apă se găsesc la periferia masivului și a zonei de calcare, fiind reprezentate de Bîrsa are, Rîul Mare al Zărneştilor (Prăpaștii), situate în partea nordică, și Dîmbovicioara și Dîmboviţa în partea sudică.

In preajma cabanei Gura Rîului pe firul stîng al Rîului Mare se află o mare captare de apă la Fîntînele Domnilor.

Mergîad pe firul văii la circa un kilometru în amonte se ajunge la fîntîna lui Botorog care este o exurgenţă necaptată de apă. Aici se mai afla încă o serie de captări a izbucurilor din această zonă. Pe măsură ce înaintăm pe firul văii vom constata că ea devine din ce în ce mai seacă pînă la dispariţie complectă a apei.

Valea Prăpăstii cu cele două văi care converg în ea Vlăduşca şi Valea Cheii aduc apă numai după ploi şi în timpul topirii zăpezilor. Pe această vale se mai află o sumedenie de peşteri mici şi de abriuri.

Dar puţini sînt acei care au prins un potop în această vale. Deodată pe întreaga albie a Prăpăstii curge un rîu infernal, cu un debit uriaş şi în anumite locuri ţîşneşte apa din albie formînd fîntîni arteziene. Dacă am fi marcat aceste locuri unde ţîşnea apa şi am fi revenit pe această vale, n—am mai fi găsit nimic deosebit în albie, crezînd că atunci aveam coșmaruri. Am avut ocazia să văd acest fenomen cu ţîşnire de apă de două ori.

Urcînd pe valea Dîmbovicioarei în amonte de peştera cu acelaşi nume pe partea dreaptă a văii observăm nişte izbucuri puternice denumite Izvoarele din Plai. Trecînd prin Cheile Brusturetului se ajunge la izvoarele Dîmbovicioarei care reprezintă o altă exurgenţă de apă care mai poartă şi denumirea de la Gâlgoaie. Aici îşi are punctul terminus şi valea Seacă a pietrelor care mai aduce apă numai în timpul ploilor şi a topirii zăpezilor.

Venind din Bran spre Moieciul de sus pe valea Sbîrcioarei indreptîndun-ne spre Sirnea se pot întâlnii alte două izbucuri una pe valea lui Nan iar cealaltă pe valea Coacăzei în apropierea peşterii ou acelaşi nume. Tot pe Sbîrcioarei se găseşte şi Gaura Sbîrcioarei, peştera din valea Coacăzei şi peștera Liliecilor etc.

Pestera Liliecilor din satul Pestera

Văile versantului nord vestic şi sudic nu prezintă astfel de izbucuri, puţine fiind văi care trimit apă spre Bîrsa şi Dîmbovicioara-Dîmboviţa.

Pe versantul sudic al Pietrii Craiului se află o serie de fenomene carstice grupate în aceeaşi zonă pe care o denumesc pe scurt Complexul Stanciului. Acest complex este format din peştera Stanciului, Cerdacul Stanciului cu o peşteră aven şi încă altele necunoscute de vizitatori.

In defileul Dîmbovicioarei se află cunoscuta peşteră a Dîmbovicioarei, peşterile de la Izvoarele din Plai, din valea Peşterii cît şi gaura Brusturetului şi multe alte fenomene carstice.

Peştera Urşilor de la Colţul surpat este situată pe valea Dîmboviţei şi este singura peşteră mai mare din această vale.

Partea estică a Pietrii Craiului prezintă un alt tip de fenonene carstice şi anume, cele șase avene situate de o parte şi de alta a cumpenei de apă.

Spre cumpăna Zărneştiului se află avenul din Vlăduşca care este şi primul aven curoscut şi cercetat.

Celelalte cinci avene sînt grupate spre cumpăna dinspre Dîmbovicioara fiind situate pe un perimetru destul de restrîns. Aceste avene sînt: avenul din Grind (Funduri), cele două avene de la Podul Viţeilor, Avenul I şi II precum şi cele două avene de la Prepeleag I şi II. Aceste cinci avene sînt situate exact pe partea opusă complexului de la Cerdacul Stanciului,

Pe drumul care duce din comuna Peştera spre Piscul Baciului în apropiere de Dealul Popii la locul numit de localnici Joaca se află două insurgenţe care captează apa ploilor. In literatură se vorbeşte de trei astfel de sorburi, al treilea nu a putut fi găsit nici de autorul lucrării anterioare după circa 25 de ani.

Avenul Vladusca 1952

Avenul de la Vlăduşca a fost semnalat din anul 1844 şi amintit de repetate ori în literatură. Prima coborîre se face în anul 1899 atingînd o proeminenţă la -71 m de unde se mai măsoară cu o cordelină încă -78m. În anii 1930-1936 braşoveanul Alfred Prox şi gruparea lui coboară pentru a doua oară, dar la o adîncime de -80m îl găseşte înfundat. Aici însă ei găsesc o ramificaţie cu o încăpere descendentă foarte tare concreţionată cu Mondmilch.

Walter Gutt la intrarea in Avenul Vladusca 1952

În anul 1952 cobor pentru prima dată în acest aven, adîncimea este de numai-64m, iar intrarea în încăpere era vizibilă. După o scurtă muncă pot să intru în această încăpere şi constat că tavanul nu există şi că este vorba de un alt puţ paralel. La o altă ieşire am escaladat împreună cu Floricioiu Alexandru circa 25m şi continuă dar pereţii fiind învelite în totalitate de Mondmilch. nu mai este posibil baterea pitoanelor. Problema rămînînd deschisă?? În 1977 reluăm această problemă dar la coborîre se desprinde terasa de la -12m şi se prăbuşeşte în jos.

Avenul Gaura din Funduri

In anul 1930, gruparea brașoveană găseşte Avenul de la Grind sau Funduri, care s-a dovedit mai adinc şi mai promiţător. Dar și aici drumul la o adîncime de circa -10Om se înfundă.

Avenul Gaura din Funduri 1967

Urmează douăzeci de ani de liniște datorită timpurilor grele şi urmate de al doilea război mondial. Cercul braşovean de speologie “AVENUL” înfiinţat în primăvara anului 1952, îşi pune în plan reluarea cercetărilor fenomenelor carstice din Piatra Craiului, şi mai ales a celor două avene. Între anii 1952-1954 acest oerc a mai depistat aici încă patru avene. Este vorba de Avenul inferior de la Podul Viţeilor (I), sau gaura cu zăpadă. Apoi regăsim Avenul de la Prepeleag (superior I, găsit în aprilie 1944 de veteranul turismului braşovean CARL LEHMANN. În acelaşi duminică găsim apoi cel superipr de la Podul Viţeilor (2) şi la coborîre singurul aflat pe firul văii, avenul inferior de la Prepeleag (2). Această zonă care în 26.03.1952 a fost să devină fatală pentru mine, deoarece am fost prins de o avalanşă şi cărat în jos să devină în 04.07.1954 aşa o zi norocoasă.

Probleme de cercetat:
– Avenul Vlăduşca, puţul secundar şi desobstrucţie în jos
– Avenul Grind continuarea în jos şi o eventuală intrare laterală desobsturat, cunoscuta de noi de peste 20 de ani
– dezobstrucție la Prepeleag 2, dacă nu a-a înfundat fiind pe firul văii în 30 de ani şi chiar s-a mai prăbuşit
– Avenele Podul Viţeilor cel inferior ţi cel superior prezintă şi ele mult interes de cercetare.
– continuarea la avenul Grind a fost găsit de noi pe data de 08. 10.1967 şi reluat apoi de CSER-București şi Piatra Craiului Cîmpulung Muşcel.

Walter GUTT
1984

Amaraje vs DistoX – Distanța Sigură

Amaraje vs DistoX – Distanța Sigură

Topografia de peșteră modernă ar fi greu de imaginat fără DistoX. Ne ușurează muncă înlocuind trei instrumente de măsură: ruleta (sau altă modalitate de măsurat distanța), clinometrul și busola. Printr-o singură apăsare de buton ne arată cele 3 valori relevante în topografie și ne permite să descărcăm aceste date într-un dispozitiv mobil (telefon sau tabletă) în așa fel încât nu mai suntem nevoiți să notăm aceste date în carnețel. Amarajele într-o peșteră sunt elementele de care se atașează coarda și sunt alcătuite din plăcuță, șurub și verigă sau carabinieră. Aceste amaraje pot fi din diferite metale sau combinații separat pe fiecare element.

Cum este influențat DistoX de amaraje?

Amarajele parțial sau integral pot fi alcătuite din materiale cu influență magnetică, în special oțel (Fe). Busola clasică cât și urmașul lui din era modernă a topografiei subterane sunt aparate de măsură care ne ajută să determinăm unghiul dintre nordul magnetic al pământului și direcția următoarei “vize”. Date fiind cele de mai sus este clar că aceste aparate cu obiectele feroase sau magnetice nu prea se împacă.

Într-o peșteră orizontală, în general, avem puține amaraje și le putem evita mai ușor în cursul măsurătorilor nostre, dar în cele verticale, unde suntem obligați să parcurgem verticalele pe coardă, amarajele sunt inevitatabile.

Recent, am văzut într-un aven vize puse direct pe amaraje sau în imediata lor apropiere. Cunoscând sensibilitatea DistoX-ului în materie de magnetism, mi-am pus întrebarea: cât și cum este influențat de prezența amarajelor, în punctul de viză?

Aranjamentul de test

Până să ajung să testez într-un mediu real de peșteră, am creat un banc de probe care să poată să fie și filmat și cât de cât să ofere niște rezultate relevante. În acest sens, am pus DistoX într-o zonă cu podea de lemn, departe de elemente metalice. L-am reglat în așa fel încât să fie direcționat pe nord: să arate 0.00 sau 360.00. Lângă, am așezat un centimetru de croitorie care să nu aibă elemente metalice. Dupa aceea, am început să apropii de aparat diferitele combinații de amaraje, urmărind distorsiunea maximă a măsurătorilor în momentul când amarajul era cel mai aproape de aparat și distanța de la care amarajul nu mai influența aceste măsurători. În ansamblul de amaraj am inclus și un spit de oțel. Acest spit, chiar dacă este plantat în peretele de calcar, creează o influență megnetică.

Rezultate

  • Plăcuța Petzl Coudee + Petzl GO7 (otel zincat) + spit
    – distorsiune = 17 grade
    – Distanța sigură = 35 cm
  • Placuța Fixe Vrillee (otel) + Petzl GO7 (otel zincat) + spit
    – distorsiune = 33 grade
    – Distanța sigură = 31 cm
  • Placuța Raumer Wing (inox) + Petzl GO7 (otel zincat) + spit
    – distorsiune = 12 grade
    – Distanța sigură = 20 cm
  • Placuța Petzl Coudee + Veriga Camp 8mm (otel zincat) + spit
    – distorsiune = 22 grade
    – Distanța sigură = 31 cm
  • Placuța Fixe Vrillee (otel) +Veriga Camp 8mm (otel zincat) + spit
    – distorsiune = 13 grade
    – Distanța sigură = 25 cm
  • Placuta Raumer Wing (inox) +Veriga Camp 8mm (otel zincat) + spit
    – distorsiune = 18 grade
    – Distanța sigură = 12 cm

Concluzii

Din măsurătorile de mai sus, putem ușor trage concluzia că atunci când topografiem într-o peșteră verticală cu DistoX este indicat să păstrăm o distanța de 35-40 cm între amaraj și aparatul de măsură. Această distanță se încadrează într-o lungime de braț, deci e relativ ușor de menținut.

Ca o ultimă sugestie: atunci când ne apucăm de topografiat să ne analizăm echipamentul și să eliminăm pe cât posibil piesele feroase care au influență magnetică. Mai pot avea influență magnetică: frontalele, bateriile de diferite tipuri etc.