Revelion speo 2011-2012

Trecerea dintre ani (2011->2012) am plănuit-o la Runcuri, Bihor. Am mai făcut un revelion aici, ne-a plăcut şi am zis să repetăm. Au şi rămas multe de văzut de cu un an înainte… aşa că ne-am întors să mai punem câteva bife. De drumul de ajuns până în locaţie am povestit aici.

După studiile aprofundate de cu o seară înainte in ziua de 29 am pornit un pic mai greu dar am făcut până la urmă o tură frumoasă. De la casa unde stăteam ne-am lăsat în cheile Cuţilor. Prima impresie… foarte putină apă. Am parcurs repejor cheile ale căror pereţi calcarosi se ridicau deasupra noastră semeţi. Am intrat fugitiv intr-o pesterica de pe chei. Intrat în sat ne-am îndreptat paşii către izbucul Rosia. Am vizitat izbucul, o importantă resurgentă care până la ora actuală nu a fost penetrată. Argila bogată in buxită de culoare rosie care se gaseste în zonă din belşug confirmă toponimia. La întorcere am vizitat peştera Gruieţ. O peşteră parţial activă, resurgenţă a apelor adunate în peştera din Hârtopul Bonchi. Portalul cu podeaua înclinată întro parte este inconfundabilă. Primele două săli sunt mărişoare, apoi galeria se strânge în jurul cursului de apă subteran şi sfârşeşte într-un sifon. Deasupra oglinzii de smarald al apei sifonului se vedea începutul firului – ghid pe care scufundătorii l-au folosit pentru forţarea sifonului. Galeriile, deşi active, ne-au încântat cu formaţiunile de calcit.

La întorcerea către sat având in vedere apele scăzute ne-am hotărât cu Remus să verificăm o resurgenţă care e aprope de podul de pe drumul care urcă spre mina Farcu. Apa întradevăr foarte mică se scurge printr-o fisura dedesubtul pragului peste care se revarsă de regulă. Promiţător! Dăm la o parte câţiva bolovani să fie intrarea mai uşor accesibilă. Ne uităm înauntru dar nu prea vedem mare lucru. Gaura este destul de strâmtă… Cine se oferă? Mă bag eu fiind mai subţire. Şi aşa subţire simt apăsarea calcarului rece pe piept… Odată ajuns dincolo de strâmtoare… reuşesc să mă adun. Galeria se mai deschide dar este ocupată pe jumătate de apă. Ce să mai… având în vedere ocazia  aprope unică mă hotărăsc sa forţez prin apă să vad până unde merge… Galeria forte argiloasă a mai continuat incă vreo 20m după care pare să se termine în sifon. Spun pare pentru că sunt baraje de depunere de argilă deci cine ştie. Apa e foarte rece… mă îndrept cât pot de repede către ieşire. Mă strecor prin intrarea strâmtă spre lumina zilei. Afară erau câteva grade cu minus… Am executat o schimbare fulger din hainele de peşteră ude leoarca în subsalopeta de polar calduroasă şi ce am mai putut să iau pe mine. Spre înapoi ne-am mişcat repede ca să ne încălzim (cel puţin unii). Au urmat ore de “seară socială”, nelipsite din astfel de ieşiri.

In ziua de 30 am reuşit să ne mobilizăm toţi şi să facem o vizită la o peşteră care este accesibilă doar pe secetă. O cavitate cu adevărat remarcabilă şi bine conservată datorită inaccesibilitătii sale.

In ultima zi din an o parte din noi au ales să facă o tură de suprafaţă care a pornit de la locul nostru de cazare, a urmărit versantul drept (geografic) al văii Cuţilor, apoi a cotit-o spre zona în care se află celebrul avenul Stanul Foncii. De aici au urmat direcţia către drumul 764d dar neajungând la ea au făcut un cot în aşa fel că s-au întors pe versantul stâng (geografic) al văii Cuţilor. Cireaşa de pe tort a reprezentat-o traversarea văii cu pricina, la final de tură, adăpostul nostru fiind pe partea opusă a văii.
Trei dintre noi am hotărât să ne ducem şi în această zi sub pământ. Având experienţa din zilele trecute ne-am ales cavitatea iarăşi pe criteriul accesibilităţi pe timp de secetă. Am pornit destul de târziu la drum. Am avut ceva de mers şi cu maşina dar şi un marş de apropiere de circa 1 oră. Nici partea de acces a cavităţii nu a fost prea facilă în schimb ce a urmat a meritat cu siguranţă toate eforturile. Târâşul de acces de 20 minute ne-a condus în nişte spaţii subterane imense (mai ales pentru cele obişnuite în zona Braşovului) care erau parcurse de un râu. Numai frontalele foarte puternice puteau sa ne ofere o perspectivă asupra sălilor pe care le parcurgeam dar nici pe departe de a putea lumina întunericul aprope fără sfârşit. Dimensiunile sălilor şi galeriilor, lipsa timpului şi umiditatea mare ne-au impiedicat în a captura toate aceste minunăţii pe senzorul aparatelor foto. Ce ne-a rămas a fost să surprindem în fotografiile noastre detalii ale cotloanelor mai mici şi bogat împodobite ale peşterii.

Prima zi a anului a venit cu vreme frumoasă numai bună de plimbare. Petrecerea dintre ani ne-a solicitat… 🙂 pe unii mai  mult pe alţii mai putin. Eu cu Alice am hotărât să refacem traseul plimbăreţilor de cu o zi înainte. Am beneficiat din plin de vremea bună şi de peisajele inconfundabile ale Apusenilor. Partea cealaltă a grupului a ales sa viziteze peştera Meziad, o activitate numai bună de întâi ianuarie.

Ziua de doi ianuarie ne-a rezervat partea neplăcută a oricarei excursii, întoarcerea acasă. Nu prea am ce relata… bagaje, curaţenie, despărţirea de prieteni şi drumul istovitor până acasa pe drumurile patriei. Ne aştepta un an plin de munca şi distracţie…