Tata (Toni) a participat cu SKV (Asociaţia Carpatină Ardeleană / Siebenbürgische Karpaten Verein) la o tură în valea Morii de la Apaţa. În cursul acestei ture au ajuns şi la peştera “Grota din piatră” (cer scuze pentru traducerea aproape “mot a mot”). Peştera fiind destul de strâmtă necesită echipament specific- ceea ce tata nu a avut la el. Asa că am decis să profităm de o zi frumoasă de duminică şi să parcurgem un pic zona – de altfel destul de puţin cunoscută ca şi zona carstică.
Data: 15.05.2011. Au participat: Toni (tata), Geza.
Am plecat de acasă împreuna cu mama, tata şi Judith (o cunoştinţă de familie). Din Apaţa spre Valea Morii se poate ieşi cu maşina pe două drumuri, ceea ce din păcate am aflat abia testând drumul din dreapta care era plin de gropi şi noroi. Drumul de acces prin stânga este mai bun. El deserveşte cariera de piatră care se află la intrarea în vale. Până la urmă, cu mici peripeţii, am reuşit să trecem de gropi, bălţi şi noroaie şi am ajuns la carieră unde am lăsat maşina. Ne-am luat rucsacii în spate şi am pornit pe vale.
Cariera nu este de calcar, contrar imaginii pe care o oferă de la depărtare. Este un soi de gresie cu granulaţie destul
Am terminat masa, au ajuns şi doamnele, aşa ca împreună cu tata am hotarat să vedem ce e deasupra izvorului… Toată acea apă care iese prin izvorul mai sus amintit trebuie să se strângă de undeva – mai ales dacă deasupra este calcar. Aşadar am ocolit izvorul care iese la suprafaţă în mai multe locuri din grohotiş şi formează o balta în braţele întinse de beton ale captării de altădată. Ajungem apoi la peretele stâncos. Este şi calcar dar este şi gresie de genul celei din carieră. Este clar că vorbim de nivelul de întâlnire a calcarelor cu straturile impermeabile, confirmând originea carstică a izvorului de sub noi.
Curiozitatea ne impinge mai departe, adică mai bine zis in sus ) (!)… Ocolind stânca urcăm spre culme printr-o pădure de fagi semeţi, pe nişte trepte de calcar, trepte pentru uriaşi. Aşa avansăm prin haosul de pietre tot în sus şi parcă nu se termină urcuşul, este şi destul de cald deşi suntem protejaţi de frunzişul copacilor. Încet, încet ajungem pe culme unde nu prea mai este calcar ieşit la suprafaţă – o culme de deal lată fără nimic deosebit. Uşor dezamăgiţi: ne aşteptam să găsim o dolină, două dar se pare că absorbţia apelor nu se produce în acest fel în această zonă. O luăm la vale spre dreapta şi nimerim într-o vale unde, dupa vreo 10 minute de mers, încep să iasă şi aici apele. Coborând pe vale, găsim o resurgenţă cu un debit de apă destul de mare, comparabil cu cel de la pornire. Curăţăm un pic locul şi constatăm că apa iese dintr-o crăpătura care urcă oblic spre culme. Facem câţiva paşi dar peisajul este la fel. Fără doline. Este clar că absorbţia apelor se face pe un fel de burete. Fenomenele carstice sunt destul de tinere astfel încât încă nu au aparut acele fenomene de suprafaţă care pot facilita accesul în sistemele hidrogeologice din subteran. Mergând mai departe prin albia râului observ un bolovan care îmi atrage atenţia prin relieful pe care îl prezintă la suprafaţă.
Ne tragem sufletul, luăm banana cu echipamentul de peşte
Fac câteva poze la intrare şi mă echipez de intrat în subteran. Instinctiv o iau pe galeria orizontală şi mai lărguţă deşi observ că spre dreapta-jos se mai deschide un târâş. În primă fază se poate avansa în picioare o bucată după care se schimbă conformaţia galeriei, ajungând dintr-una dezvoltată pe diaclază într-una pe o faţă de start înclinată. Cavitatea este redusă ca dimensiuni deşi la început are dimensiuni acceptabile. Ici-colo pot fi văzute câteva speleoteme. În schimb, surpriză: pe zona cu faţa de strat înclinată atât podeaua cât şi tavanul prezintă fosilele scoicilor din marea care cândva acopera zona ţării Barsei. Aceleaşi fosile pe care le-am regăsit în timpul turei noastre în diverse locuri.
Concluzia este că zona ar merita cutreirată mai în amănunt, deci trebuie să mai revenim la un moment dat cu mai mult timp la dispoziţie şi poate şi cu ceva scule de dezobstrucţie în bagaj.
Autorii descriu printre fenomenele carstice din masivul Pietrii Craiului importanţa unor avene. Unul dintre acestea,…
Articol scris de Walter Gutt in anul 1984 ilustrat de imagini de epoca. Masivul Piatra…
Topografia de peșteră modernă ar fi greu de imaginat fără DistoX. Ne ușurează muncă înlocuind…
Prezentul și trecutul acestui loc de adăpost sunt strâns legate de explorarea Avenului de sub…
Cluburile de speologie “Avenul” și ”Focul Viu” au onoarea să vă invite în a 8-a…
În tura cu bicicleta de ieri o parte din mine se bucura de culorile toamnei…