Am revenit precum am promis… 🙂 iată primul meu “raport de tură” publicat aici.
În preambul trebuie să spun câteva cuvinte despre conjuncturi. În data de 4 iunie Anamaria şi Remus s-au căsătorit. Nuntă, voie bună, etc. Noi (myself şi familia) am plecat mai devreme (1AM) de la petrecere – în primul rând cumnăţelu’ nu era prea bine şi în al doilea rând am vrut să participăm cu tata (Toni) la tura propusă de băieţii de la Clubul Speologic “Silex” Brașov în bazinul hidrografic al văii Lupșa. Şi ei, ca şi noi, încearcă să reactiveze mişcarea speologică prin intermediul clubului. Având în vedere că în ultimii ani în Braşov această mişcare s-a “subţiat” destul de mult, am hotărât să strângem rândurile şi să colaborăm între noi pe unde este posibil.
Data: 05.06.2011. Au participat: Toni (tata), Ovidiu, Iulian şi familia, Vali, Radu şi familia
Dimineaţa ne-am întalnit cu băieţii de la “Silex” la margineaBraşovului şi ne-am pornit la drum spre Lupşa- un mic sătuc de lângă Hoghiz. Toate bune şi frumoase…drum european bun (E60). După ce am părăsit E60 şi am intrat pe DN1J, adică drumul național numărul 1J care leagă sus amintitul E60 de E68 (Șercaia) a început “The land of choice” sau altfel spus un drum cu hârtoape cum rar mai vezi. Am fost acu’ câțiva ani pe acest drum dar nu s-a schimbat deloc în bine. Ca să vă imaginați, drumul comunal 20 pe care am cotit într-un final către Lupşa a fost mult mai bun. Chiar şi macadamul ce urma era net superior. Cam atât despre “drumurile noastre, poate, se vor …”.
Ca şi peisaj zona este caracterizată de dealuri molcome specifice munţilor Perşani. În depărtare se vedeau câteva vârfuri mai năltuţe acoperite de păduri. În rest păşuni, pădurici şi păduri. Pădurile sunt preponderent compuse din fagi dar am întâlnit şi stejari foarte bătrâni a căror vârstă se măsoară în secole – adevărate monumente ale naturii.
Scopul turei a fost obţinerea datelor necesare prezentării zonei din punct de vedere speologic.
La întoarcere, Iulian împreună cu familia, au plecat înainte. Copiii erau deja destul de obosiţi. Jos, în drum, şi ceilalţi băieţi de la “Silex” au fugit înainte. Noi, împreună cu tata, am mers mai agale şi am rămas mai în urmă. La un moment dat, mergând pe drum, am observat o crăpătură întunecată… Oare ce o fi? Poate o peşteră… Am zis că trebuie să mă uit neapărat. Tata a mers înainte să le zică că pot pleca fără să ne aştepte… Eu m-am băgat într-o poieniţă unde erau nişte urzici cât mine de mari care pişcau chiar şi prin pantaloni. Până la urmă, ajutandu-mă de beţele de tracking ca să mai decimez vegetaţia rebelă, am trecut de poeniţă şi am ajuns la pârâu. Am trecut pârâul şi am urcat în direcţia în care am zărit crăpătura din drum. Nu am găsit exact ceea ce mă aşteptam, adică o peştera în adevăratul sens al cuvântului, ci doar nişte formaţiuni de tuf calcaros. Am putea să le denumim “peşteră” în ideea în care într-una din ele chiar se poate intra în picioare şi are aproape 4 metri lungime.
Autorii descriu printre fenomenele carstice din masivul Pietrii Craiului importanţa unor avene. Unul dintre acestea,…
Articol scris de Walter Gutt in anul 1984 ilustrat de imagini de epoca. Masivul Piatra…
Topografia de peșteră modernă ar fi greu de imaginat fără DistoX. Ne ușurează muncă înlocuind…
Prezentul și trecutul acestui loc de adăpost sunt strâns legate de explorarea Avenului de sub…
Cluburile de speologie “Avenul” și ”Focul Viu” au onoarea să vă invite în a 8-a…
În tura cu bicicleta de ieri o parte din mine se bucura de culorile toamnei…
View Comments
Am fost si eu pe acolo ! Un peisaj foarte frumos ! Pacat de populatia scazuta a satelor din imprejurimi :(
Devenind de curand membru al grupului am citit acum descrierea expeditiei. Ma bucur, fiind,cuciulatean plecat de pe meleagurile natale sa aflu ca cineva mai incearca sa faca cunoscuta zona frumoasa si inzestrata cu bogatii, multe necunoscute. Ultima descoperire descrisa cred ca e o formatiune pe care si eu am admirat-o acum vreo 20 de ani si daca nu ma insel e aproape la intrare in Lupsa inainte de fostele grajdiuri ale CAP-ului. Daca e acel loc, se numeste Moara Dracului si are o ,, istorie" , o legenda locala interesanta. Formatiunile calcaroase s-au format datorita unei cascade si a unui parau (subteran) care existau acum 25 de ani! Oricum felicitari si la cat mai multe actiuni, si de ce nu si la colaborari!