Plimbare şi peşterit la Lupşa

Am revenit precum am promis… 🙂 iată  primul meu “raport de tură” publicat aici.

În preambul trebuie să spun câteva cuvinte despre conjuncturi. În data de 4 iunie Anamaria şi Remus  s-au căsătorit. Nuntă, voie bună, etc. Noi (myself şi familia) am plecat mai devreme (1AM) de la petrecere – în primul rând cumnăţelu’ nu era prea bine şi în al doilea rând am vrut să participăm cu tata (Toni) la tura propusă de băieţii de la Clubul Speologic “Silex” Brașov în bazinul hidrografic al văii Lupșa. Şi ei, ca şi noi, încearcă să reactiveze mişcarea speologică prin intermediul clubului. Având în vedere că în ultimii ani în Braşov această mişcare s-a “subţiat” destul de mult, am hotărât să strângem rândurile şi să colaborăm între noi pe unde este posibil.

Data: 05.06.2011. Au participat: Toni (tata), Ovidiu, Iulian şi familia, Vali, Radu şi familia

Dimineaţa ne-am întalnit cu băieţii de la “Silex” la margineaBraşovului şi ne-am pornit la drum spre Lupşa- un mic sătuc de lângă Hoghiz. Toate bune şi frumoase…drum european bun (E60). După ce am părăsit E60 şi am intrat pe DN1J, adică drumul național numărul 1J care leagă sus amintitul E60 de E68 (Șercaia) a început “The land of choice” sau altfel spus un drum cu hârtoape cum rar mai vezi. Am fost acu’ câțiva ani pe acest drum dar nu s-a schimbat deloc în bine. Ca să vă imaginați, drumul comunal 20 pe care am cotit într-un final către Lupşa a fost mult mai bun. Chiar şi macadamul ce urma era net superior. Cam atât  despre “drumurile noastre,  poate, se vor …”.

Ca şi peisaj zona este caracterizată de dealuri molcome specifice munţilor Perşani. În depărtare se vedeau câteva vârfuri mai năltuţe acoperite de păduri. În rest păşuni, pădurici şi păduri. Pădurile sunt preponderent compuse din fagi dar am întâlnit şi stejari foarte bătrâni a căror vârstă se măsoară în secole – adevărate monumente ale naturii. Zona a fost vizitată ultima dată de tata acum cel puţin 40 de ani şi nici Ovidiu nu a mai trecut pe aici de vreo 15 ani. Ei remarcă o extindere a pădurilor şi a pâlcurilor de pădure faţă de trecut. Vorbind despre peisaj şi despre floră, am găsit o specie de orhidee indigene (Cephalanthera Damasonium – Căpşuniţa – Feher madar sisak) chiar la intrarea într-unul dintre din avene. Citind ulterior despre aceasta am aflat că este o plantă considerată vulnerabilă din punct de vedere ecologic şi este înregistrată în Cartea Roşie a Republicii Moldova. Cu privire la starea de protecţie şi de afectare în ţara noastră încă nu am găsit informaţii relevante. Revenind strict la peisaj, intrând în dealurile de pe malul stâng al pârâului, şirurile de doline care urcă spre culmi ca nişte mărgele şi vârfurile de lapiezuri care ies la suprafaţă pe alocuri nu pot scăpa unui ochi avizat. Daca ne uităm pe malul drept al pârâului, peisajul este marcat de cariera de marga pentru fabrica de ciment din Hoghiz. Dealul poartă cicatricea extracţiei de calcar care continuă şi în zilele noastre.  L-am întrebat pe Ovidiu dacă pe partea aceea nu sunt peşteri, etc. Mi-a răspuns cu amărăciune că “au fost…” şi mi-a arătat planul peşterii din carieră, peşteră care la ora actuală nu mai există. Totuşi, existenţa unui sistem carstic pe partea cu cariera pare să fie confirmată de izvoarele care ies la suprafaţă chiar în sat (captate ca şi surse de apă potabila).

Scopul turei a fost obţinerea datelor necesare prezentării zonei din punct de vedere speologic. Gazda noastră a fost Ovidiu, un veteran al clubului speologic “Silex”. A participat la munca titanică dusă în zonă în vederea explorării, cartării şi sistematizării zonei.  În cursul turei s-au efectuat măsuratori GPS ale unor obiective (doline, avene, pesteri) astfel încât la următoarele ieşiri să poată fi găsite acele puncte de interes cât mai uşor, beneficiind de binecuvântarile tehnologiei secolului XXI.  Pe scurt: am parcurs traseul care a atins Avenul Studenţilor, Avenul #1, Avenul #4, Fântâna/Peştera Smălţuită şi retur pe vale. Între aceste obiective am colindat o mulţime de doline, unele chiar cu potenţial (doline deschise). S-a vizitat Avenul #1 şi peştera Smălţuită. Peisajul subteran este caracteristic zonei: cavităţile subterane sunt relativ tinere şi implicit destul de strâmte (reduse ca dimensiuni), cu multe aluviuni şi argilă, dar au şi zone unde se lărgesc şi sunt decorate cu speleoteme.

La întoarcere, Iulian împreună cu familia, au plecat înainte. Copiii erau deja destul de obosiţi. Jos, în drum, şi ceilalţi băieţi de la “Silex” au fugit înainte. Noi, împreună cu tata, am mers mai agale şi am rămas mai în urmă. La un moment dat, mergând pe drum, am observat o crăpătură întunecată… Oare ce o fi? Poate o peşteră… Am zis că trebuie să mă uit neapărat. Tata a mers înainte să le zică că pot pleca fără să ne aştepte… Eu m-am băgat într-o poieniţă unde erau nişte urzici cât mine de mari care pişcau chiar şi prin pantaloni. Până la urmă, ajutandu-mă de beţele de tracking ca să mai decimez vegetaţia rebelă, am trecut de poeniţă şi am ajuns la pârâu. Am trecut pârâul şi am urcat în direcţia în care am zărit crăpătura din drum. Nu am găsit exact ceea ce mă aşteptam, adică o peştera în adevăratul sens al cuvântului, ci doar nişte formaţiuni de tuf calcaros. Am putea să le denumim “peşteră” în ideea în care într-una din ele chiar se poate intra în picioare şi are aproape 4 metri lungime. Tot ansamblul este plin de formaţiuni caracteristice tufului calcaros, mici bijuterii fiecare, dar şi de formaţiuni secundare caracteristice peşterilor: scurgeri, stalagmite, stalactite. Dintre speleotemele pe care le-am amintit mai sus sunt rupte, din păcate destul de multe,  ceea ce  ne arată că nu noi am fost primii care am ajuns în locul acesta.