lapiezuri

lapiezuri

Lapiezurile reprezintă microforme ale reliefului carstic cu aspect de țurțuri. Pot alcătui câmpuri de lapiezuri. Lapiezurile se formează în general pe calcare, dolomite, gips sau sare. Lapiezurile sunt șanțuri cu dimensiuni variabile, de la câțiva centimetri lungime la câțiva milimetri adâncime formate prin acțiunea de eroziune a apelor în terenuri calcaroase. Forma lor poate fi liniară, tubulară, ramificată etc. Suprafețele calcaroase slab înclinate pe care acestea au o frecvență mare alcătuiesc lapiazurile.Lapiezurile sunt separate între ele de creste abrupte sau aplatizate cu lățimi diferite. Ele mai pot apărea și ca mici bazine eliptice sau circulare închise sau deschise, de regulă puțin adânci. Ele se formează atât pe calcarul nud cât și sub învelișul de sol, putându-se deosebi forme individuale sau grupări cunoscute sub denumirea de câmpuri de lapiezuri. Din numeroasele încercări de clasificare a lapiezurilor din România amintim pe cele mai importante: Viehmann (1964) utilizează criteriul genetic (lapiezuri torențiale, eoliene, litorale, glaciare, fosile și subterane); Bleahu (1982) clasifică lapiezurile în funcție de locul în care s-au format: lapiezuri libere, lapiezuri semiîngropate și lapiezuri îngropate, fiecare cu mai multe subtipuri; Onac (2000) utilizează criteriul morfogenetic și deosebește trei categorii: lapiezuri liniare, lapiezuri circulare și lapiezuri mixte, fiecare cu mai multe subtipuri.

Câmpurile de lapiezuri sunt numite rascles în Jura, arrea în Pirinei și karren în Elveția.

Lapiezurile sunt întâlnite în toate regiunile carstice din țara noastră. Se remarcă, prin varietate și extindere câmpurile de lapiezurile de la Ponoarele (Podișul Mehedinți), cele din Munții Mehedinți, Munții Bihor, Munții Pădurea Craiului, Munții Vâlcan, Munții Locvei și Aninei.

Bibliografie:Mihai Ielenicz, Geomorfologie, Editura Universitară, București, 2005.

articolul este preluat de pe wikipedia.ro şi este disponibil şi editat în condiţiile precizate de acest site


Comments are closed.