marga
Caolinit: numele mineralului provine de la caolin, rocă alcătuită în cea mai mare din caolinit. Numele rocii vine de la localitatea chineză Gaoling (chin.: „deal înalt”). Prelucrarea caolinului în China, respectiv a caolinitului cu feldspatul pentru producerea vaselor de porțelan într-o formă mai primitivă, datează probabil din secolul al VII-lea.
Mineralul a fost folosit deja prin anul 105 d.C. la prelucrarea hârtiei, 600 de ani mai târziu fiind folosit ca materie primă în industria ceramică chineză.
Dezvoltarea industriei porțelanului a dus în continuare la perfecționarea cuptoarelor de ardere a vaselor de ceramică; când s-a ajuns la temperatura de 1450°C s-a realizat procesul de vitrificație a amestecului de caolinit și feldspat.
Porțelanul chinezesc ajunge să fie o marfă importantă și apreciată în comerțul cu Europa.
In anul 1707 sunt descoperite primele depozite de caolinit (caolin) în apropiere de Meißen din Germania de est (Saxonia).