Intr-o zi de vara care se promitea sufocanta am ales sa facem o iesire in cheile Varghisului sa beneficiem de racoarea cheilor adanci si apa rece precum si de temperatura constant mica din pesteri.

Data: 10.07.2011. Au participat: Annamaria, Remus, Toni (Tata), Geza.

Plecam din Brasov catre Sfantu Gheorghe, mai departe Malnas Bai, Baraolt, Talioara, Varghis. Drumurile nationale destul de bune, cele secundare… cum pot fi pe la noi. La intrarea in comuna Varghis este fosta mina de carbuni in spatele caruia este un izvor de apa minerala. Ne luam rezerve de apa. De la Varghis intram pe macadam aproximativ 14km. Cei 14km pentru sofer este un test de maiestrie si focalizare. Pasagerii insa pot admira natura care ni se arata in toata splendoarea ei. Fanete pline de flori, paduri si in departare deja se intrezaresc stancile de calcar ale cheilor. Pe marginea drumului observam cateva exemplare deosebit de mari de crin de padure (Lilium martagon), inalte cat un om si cu foarte multe flori. Aceasta planta este considerata rara si in consecinta protejata. Oricum amatorilor de “frumos” si luat acasa le atrag atentia ca floarea este frumoasa dar pe cat de frumoasa e pe atat de urat miroase. Asa ca nu are nici un sens sa-l rupem si sa-l luam acasa.

Dupa o cursa de ocolit si daca ar fi posibil de sarit peste hartoape ajungem la destinatie. Ii cautam pe cei de la administratia Parcului natural Cheile Varghisului. La ei lasam si masina si schimbam idei de tura si noutati. Hotaram sa facem o tura de suprafata, sa ne intoarcem dupa aceea la tabara, sa luam echipamentul de pestera si sa vizitam Pestera mare de la Meresti “Orban Balazs”.

Acestea fiind spuse ne adunam bagajul si plecam spre intrarea in chei. In poiana de dinaintea cheilor populatie mare, cateva tabere organizate, altii veniti pentru sfarsitul saptamanii “la iarba verde”. In capatul poienii traversam apa Varghisului peste primul podet, podet construit nou mult mai sus de unde se afla cel vechi. Apa raului este destul de mare… lucru de luat in seama avand in vedere ca ne-am propus sa coboram cheile, deci avem de traversat apa de cateva ori.

De la iesire de pe podet nu mai mergem decat foarte putin pe firul vaii. La prima poienita pe partea stanga a raului incepem sa urcam. Urcusul e destul de abrupt si luand in considerare si caldura care deja se manifesta, avansam destul de incet. In aproximativ 10 minute ajungem intr-o sa care se prelungeste spre firul vaii cu promontoriul  care adaposteste Sura de piatra. Tot promontoriul arata parca pe vremuri ar fi fost un dig natural imens peste vale. “Pestera” Sura de piatra este o strapungere a acestui dig, cu o lungime de 8-10 metri si o latime cam tot pe atat. Locul a fost folosit pentru bivuac inainte ca zona sa fie declarata de protectie a naturii.

De aici ne intoarcem pana in sa de unde continua poteca in urcus sustinut pana intr-o poienita pe care o traverseaza de unde mai urca putin si coteste la stanga. Din acest moment avansam in curba de nivel deasupra cheilor. Poteca se numeste “poteca lupilor” de la grupul de cercetasi care a facut-o. In majoritatea parcursului nostru avansam in padure feriti de razele arzatoare a soarelui. Ici colo avem cate o fereastra de vizibilitate asupra chei dar mai ales asupra malului drept al acestuia care se ridica in inaltimi brazdat de stancile albe de calcar, grohotisuri si invelit in rest in padurea groasa de foioase. Dupa vre-o 20 de minute iesim din padure in Poiana Pietrii. Aici poteca se bifurca. O varianta ne-ar duce inapoi in vale si ne-ar scoate fara sa ne udam picioarele la pestera “Orban Balazs”. Noi am ales cealalta varianta care ocolind pe creasta dealurilor ne va conduce la intrarea din amonte a cheilor.

In zona acestei bifurcatii avem un loc de belvedere care ne ofera o viziune de ansamblu asupra cheilor. Aici ne tragem sufletul, admiram peisajul, facem fotografii. Este un loc unde sufletul ti se umple de frumos si pofta de viata. Mai jos de promontoriul de calcar pe care l-am folosit drept belvedere este un izvor care si pe cea mai mare seceta ne racoreste cu apa-i rece ca gheata. Plecand de aici spre culmea dealului se gasesc ruinele “Capalnei tatarilor” si daca suntem atenti putem observa si fortificatia numita “Santul tatarilor” care se intinde de la Racos (jud.Brasov) pana spre culmile muntilor Harghita. Atat ruinele cat si valul de pamint sunt considerate ca datind de la inceputul mileniului 2 (adica in jurul anului 1000). Dupa ce am iesit din padure iarba este foarte mare, aproape cat un om. Norocul nostru este ca am gasit o urma de caruta care ne scoate la drumul de pe culmea dealului care dupa 15 minute de mers printre fanete ne scoate in capatul cheilor.

Incepem sa coboram spre intrarea in vale. In drum intalnim o ferma care incearca sa reinvie modul traditional de gospodarire. Dupa acest perimetru imediat intram in chei si ajungem si la prima traversare a raului. Deci ne descaltam de bocanci si ne luam fie sandale de trecking fie papuci de baie speciali (destinati pentru plajele pietroase ale Adriaticii). Apa rece ne vine peste genunchi dar pe canicula din acea zi a fost o adevarata binecuvantare. Totodata trebuie sa avem grija sa ne pozitionam picioarele bine, incat puternicul curent al apei sa nu ne poata lasa fara punct de sprijin.

Pe drumul spre Pestera mare de la Meresti (Orban Balazs) avansam cand pe o parte cand pe alta a raului. Intre portiunile uscate… nelipsitele traverseuri. In drumul nostru observam sorburile de pe partea dreapta a raului. In aceste ponoare cand este seceta dispare aproape toata apa raului. Mai jos tot pe partea dreapta a raului apele absorbite prin ponoare reapar prin resurgente frumos conturate.  Pe partea stanga a raului se desfasoara un sistem de galerii mai mare decat pe partea stanga dar mai putin spectaculoasa sau mai bine zis evidenta.  Acest sistem se desfasoara de la fostul pod nr.10 pana la Pestera Rasaritul apelor care se afla chiar dincolo de iesirea din chei. Din acest sistem face parte si pestera activa care se situeaza sub Pestera mare de la Meresti. Cand trecem prin fata ei putem sesiza curentul puternic de aer rece care ne “loveste”.  Intre cele doua pesteri s-a stabilit doar o legatura “aeriana” in sensul in care fumul produs in activ s-a regasit in sala mare din pestera fosila.

Odata ajunsi in fata Pesterii Calului ne stabilim locul de popas pe bolovanul urias care este si capat de pod. Cine sta bine cu inima poate incerca o baie in apele reci ale raului care in zona acestui bolovan sunt mai adanci de 2m. Dupa o baie racoritoare ne servim pranzul si ne pregatim sa intram in Pestera mare de la Meresti sa completam tura noastra si cu una subterana.  Din pacate din cauza diferentei mari de temperatura intre lumea exterioara si cea subterana atmosfera pesteriii a fost extrem de incarcata de aburi si nu s-a putut fotografia. Pestera este cunoscuta din paleoliticul mijlociu prin evul mediu pana in zilele noastre. Acest fapt a fost dovedit prin studiul straturilor de cultura din salile de la intrare. Aici au fost gasite de la silex-uri pana la cioburi de vase de ceramica.  Din punct de vedere al concretiunilor aceasta pestera nu reprezinta prea mult interes dar impresioneaza prin dimensiuni. Sala Mare are 70m lungime, 40m inaltime si adaposteste una din cele mai mari colonii de lilieci din Carpatii Orientali numarand mii de indivizi.

Dupa circuitul din pestera ne dezechipam si ne indreptam catre mijoacele de transport lasate la administratia parcului si ne promitem sa mai revenim. Clubul de speologie Avenul a lucrat mult in zona si a avut o colaborare fructuoasa cu fostul Cerc de Speologie “Ursus Spelaeus” si actuala Asociatie “Lumea Pierduta”. Speram in reactivarea acestei colaborari.