AVENUL GRINDULUI DIN PIATRA CRAIULUI – 1968

AVENUL GRINDULUI DIN PIATRA CRAIULUI – 1968

Articol original apărut în:
OCROTIREA NATURII
TOMUL 12 Nr. l, 1968
EXTRAS
EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Scris de: Fridrich Tomas și Walter Gutt
Documentul original scanat in PDF îl găsiți aici.

Autorii descriu printre fenomenele carstice din masivul Pietrii Craiului importanţa unor avene. Unul dintre acestea, Avenul Grindului, incă puţin cunoscut in literatura noastră de specialitate, merită atenţie datorită multi­plelor sale particularităţi.

Dezambiguizare: “Avenul Grindului” este o denumire folosită inițial pentru Avenul din Funduri din Piatra Craiului, denumire care apoi a fost folosită – greșit și pentru Avenul de sub Vârful Grind generând confuzii asupra localizării celor două avene. Prezentul articol vorbeste despre Avenul din Funduri număr cadastru 5/1262 – denivelare -122m – dezvoltare: 220m.

Alcătuirea geologică a Pietrii Craiului condiţionează unele fenomene carstice intere­sante. Masivul amintit constituie flancul de vest al unui sinclinal cu axa orientată în direcţia N 30° E. Pe un fundament impermeabil din şisturi cristaline, sînt dispuse calcare jurasice de mare întindere. Acestea, culminînd în Piscul Baciului (vîrful «La Om», 2244 m), formează atît creasta zimţuită a Pietrii Craiului, cit şi cea mai mare parte din abruptul de vest al acestui masiv (fig. 1). Peste formaţiunile amintite se suprapun strate de conglomerate cretacice, care urcă pe panta de est a Pietrii Craiului pînă la altitudinea de aproximativ l800 – l900 m (fig. 2).

Creasta de sud a Pietrii Craiului
Fig. 1. Creasta de sud a Pietrii Craiului. O, Avenul Grindului; x, tabăra expediţiei din anul 1967.

Regiunea sinclinalului, lungă de aproximativ 10km şi lată de 5km, este drenată exclusiv subteran. Prin fisurile rocilor, apele meteoritice sînt dirijate toate spre adîncime. Ajunse la suprafaţa de contact a calcarului cu cristalinul subiacent, imper­meabil, apele se îndreaptă, probabil, spre axa sinclinalului, iar apoi, de-a lungul acesteia, spre punctele cele mai de jos: exurgenţele vaucluziene. «Fîntînile domnilor» de lîngă Zărneşti, captate astăzi în scopuri gospodăreşti, şi izvoarele abundente în amonte de «Fîntîna lui Botorog», captate în mare parte şi ele, constituie, probabil, exurgenţe ale acestor ape carstice. Pentru porţiunea de sud a sinclinalului situaţia este asemănătoare: în locul denumit «La Gîlgoaie» ţîşneşte impresionantul izbuc al Dîmbovicioarei, care constituie ieşirea la zi a apelor subterane din această parte.

Profil geologic prin Piatra Craiului,
Fig. 2.
Profil geologic prin Piatra Craiului,
l, Şisturi cristaline;
2, dogger;
3, calcare titonice (jurasic superior);
4, ncocomian;
5, conglomerate (cretacic superior)
(după E. J e k c l i u s).

Morfologia exocarstică a sinclinalului propriu-zis este relativ săracă în fenomene carstice. Absenţa acestora, mai ales în zona centrală, se datoreşte întinderii mari a peticului de conglomerat care, acoperind calcarul speogen, maschează efectele carstificării din adîncime. Zonele marginale ale sinclinalului, îndeosebi flancul care alcătuieşte Piatra Craiului, sînt însă mai favorizate. Fenomenele carstice care apar aici, în special avenele, sînt grefate în cea mai mare parte pe conglomerat. Ele se eşalonează pe versantul de est al Pietrii Craiului, de-a lungul unei fîşii între l600 şi l850m altitudine. Cauzele formării lor trebuie căutate în primul rînd în tectonizarea regiunii, care a schiţat, probabil, și dezvoltarea unei vaste reţele de goluri în adîncime. Un alt factor îl constituie puternica înclinare (aproximativ 80°) a stratelor afectate de aceste dislocaţii (fig. 2). în evoluţia lor, avenele au trecut, probabil, dintr-o fază incipientă, coroziv-erozivă, într-o fază de colmatare prin prăbuşire (incasiune).

Marș de apropiere - Expediatia Avenul Funduri 1967
Marș de apropiere – Tabăra de explorare Avenul Funduri 1967
A se observa scărițele confectionate din funie de cânepă și trepte de lemn.

Dintre cele şase avene cunoscute în regiunea Pietrii Craiului, numai două prezintă deocamdată un interes pentru cercetător: Avenul de la Vlăduşca, situat la l680m altitudine, şi Avenul Grindului (Gaura din Funduri), situat la 1700 m altitudine.

Primul autor care semnalează existenta Avenului de la Vlăduşca şi a altor asemenea «peşteri» este Anton Kurz. Conform descrierii sale din 1844, pietrele aruncate în aven se aud căzînd timp de 20 – 24s! Julius Romer semnalează în 1882, de asemenea, existenţa acestui aven, însă foloseşte denumirea greşită de «dolină», termen care mai tîrziu apare şi la alţi autori. Romer aude zgomotul pietrelor numai timp de 10 -12s! Marea deosebire între observaţiile lui Kurz (1844) şi ale lui Romer (1882) rămîne greu explicabilă, dacă nu admitem că în acest răstimp s-ar fi produs undeva în aven o zăvorîre. în 1900 Josef Kolbe coboară pe o scară de frînghie de 71 m, fără să atingă fundul ave­nului. Măsurînd de aici adîncimea, găseşte încă 78m, adică în total 149 m! între anii 1930 şi 1936 Avenul de la Vlăduşca şi Avenul Grindului, nou descoperit, care pînă atunci era cunoscut numai ciobanilor, sînt explorate de echipa de speologi a muzeului din Braşov, condusă de Alfred Prox. De data aceasta, Avenul de la Vlăduşca apare înfundat la -80 m! Fundul din Avenul Grindului este atins la -110 m, fără să se găsească o continuare.

Tabăra de explorare Avenul Funduri 1967
(Podul Vițeilor)
Tabăra de explorare Avenul Funduri 1967
(Podul Vițeilor)

Cercetînd fenomenele carstice din regiunea Pietrii Craiului, ne-am ocupat în primul rînd de Avenul de la Vlăduşca, a cărui explorare, respectiv «desfundare», părea mai puţin dificilă. Lucrările au început în 1952 şi au fost continuate în 1954 şi 1955 în cadrul a două expediţii. Au fost dislocaţi din fundul avenului peste 20m3 de moloz, în ciuda strădaniilor noastre, nu am reuşit însă să pătrundem in adincime. Astfel, Avenul de la Vlăduşca continuă să-şi păstreze tainele.

Rapel în Avenul Funduri
Schiţa Avenului Grindului.
(după A. Prox, completată de F r. T homas).
Fig. 3. Schiţa Avenului Grindului.
l, Sală laterală; 2, continuarea puţului (?);
3, perete concreţionat
(după A. Prox, completată de F r. Thomas).

în 1967 am explorat Avenul Grindului (fig. 4), Acest puţ este situat cu aproximativ 3 km spre sud de cel de la Vlăduşca. Gura lui, largă de peste 6 m, se află intr-o pădure deasă de conifere, care urcă aici, spre deosebire de împrejurimi, pînă la altitudinea de l800m. La -25 m puţul are o terasă spaţioasă, acoperită parţial cu o cantitate însemnată de materiale căzute: pietre, pămînt şi lemne, în conti­nuare, puţul suferă o treptată strangulare, atingînd diametrul minim la aproximativ -40m (Figg. 3). Apoi spaţiul se lărgeşte din nou, diametrele variind între 10 şi 20 m. La -45 m şi -70 m există terase mici. De la -70 m faciesul puţului se schimbă. Peretele de la NV, de-a lungul căruia se coboară, înclinat ceva mai puţin pe această porţiune, apare puternic afectat de apele de şiroire. De la -90 m pînă în fundul puţului, la -110 m, peretele este din nou vertical, pe alocuri chiar surplombat. Pe această ultimă porţiune coborîrea se face printr-un horn de-a lungul unui strat concreţionar, gros de peste 50 cm, alterat şi afectat de asemenea de apă. Spre SV se deschide o sală laterală, care s-a format datorită unor prăbuşiri mai masive. Incinta, înaltă de aproximativ 15 m, a fost denumită de Prox «peşteră».

Înclinarea avenului este determinată în cea mai mare parte de înclinarea stratelor de conglomerat. în unele locuri există însă şi anomalii: terasele de la -25 m, -45 m şi -70 m s-au format pe capete de strat.

Avenul Grind - ului; privire de pe terasa de la 25 m adîncime
Fig. 4. – Avenul Grindului; privire de pe terasa de la 25 m adîncime

Fundul avenului este înclinat spre SE şi alcătuit din materiale de prăbuşire, printre care întîlnim resturi scheletice de vaci, capre şi oi. Propriu-zis, Podeaua din sala laterală este puternic ascendentă spre SV şi formată dintr-o mulţime de blocuri de prăbuşire stalagmitizate.

Merită să acordăm atenţie concreţiunilor din fundul avenului, care în unele locuri sînt destul de abun­dente. Putem distinge două generaţii de formaţiuni: una foarte veche, la care predomină scurgerile parie­tale, cu un grad avansat de imbătrînire, si una tînără, în curs de formare, reprezentată mai mult prin stalactite şi stalagmite (fig. 5). O particularitate a acestor formaţiuni este dezvoltarea lor pe conglomerat.

Stalactite in partea inferioară a avenului
Fig. 5. – Stalactite in partea inferioară a avenului.

Importanţa Avenului Grindului ca biotop ne este încă necunoscută. Trebuie sesizată insă prezenţa în număr mare a unei specii de chiroptere (Myotis myotis ?), care încă nu a putut fi identificata, deoarece populează peretele de SE, care este inaccesibil.

în partea cea mai inferioară din sala laterală se află o mică deschidere, nesesizată de Prox. Strecurîn-du-ne printre blocuri, ne-am oprit la marginea unui abrupt de aproximativ 6 m adîncime. Am zărit sub noi o nouă continuare, perceptînd totodată un curent slab de aer.

Este posibil ca cercetările în Avenul Grindului să fie însoţite încă de surprize. Diferenţa mare de alti­tudine dintre gura avenului (l 700 m) şi exurgenţele apelor carstice (800-900 m) pledează în favoarea unei adîncimi considerabile. Acesta este motivul care ne-a determinat să planificăm pentru anul 1968 o nouă expediţie la acest aven.

Rezervaţia din Piatra Craiului, pe lingă faptul că este o regiune dintre cele mai frumoase şi mai pitoreşti ale ţării noastre, prezintă şi un deosebit interes pentru cercetări speologice.

DER GRIND-SCHACHT VOM PIATRA CRAIULUI
ZUSAMMENFASSUNG

Das Gebiet der großen Kalksynklinale, die den Piatra Craiului (Königstein) aufbaut, ist bemerkens-wert durch seine Karsterscheinungen. Von den senkrechten Schlünden, die zwischen 1600-1850 m am Osthang des Gebirges liegen, sind der Vlăduşca-Schacht und der etwa 3 km weiter siidlich gelegene Grind-Schacht die wichtigsten. Die erste Kunde über den Vlăduşca-Schacht bringt Anton Kurz im Jahre 1844. Um die Jahrhundertwende unternimmt Josef Kolbe einen ersten Befahrungsversuch des Schachtes und gelangt bis zu einer Tiefe von 71 m. Seine Meßleine zeigt jedoch noch weitere 78 m an, also insge-samt 149 m. In der Zeit von 1930-1936 werden der Vlăduşca-Schacht und der inzwischen aufgefundene Grind-Schacht durch die Höhlenforscher des Burzeälnder Museums, unter der Leitung von Alfred Prox, untersucht. Die Tiefe des Vlâduşca-Schachtes wird mit 80 m angegeben, die des Grind-Schachtes mit 110 m.

Die Erforschung dieser Schlünde unsererseits beginnt mit dem Jahr 1952. Trotz langjähriger Anstren-gungen gelang es uns nicht die Verschüttung aus dem Vlăduşca-Schacht zu durchstoßen. Die eigentliche Erforschung des bedeutend großeren Grind-Schachtes nahmen wir erst im Jahre 1967 auf. Im unteren Teil birgt dieser Schlund eine Reihe interessanter Tropfsteinbildungen. Es verdient hervorgehoben zu werden, daß samtlicher Sinter auf Konglomeratunterlage entstanden ist.

VERZEICHNIS DER ADBILDUNGEN
Abb. 1. — Südkamm des Großlen Königsteins. O, Grind-Schacht; x = Expcditionslager vom Jahre 1967 (Foto: F r. T h o m a s).
Abb. 2. — Geologisches Profil durch den Großsen Königstein. l, Kristalline Schiefer; 2, Dogger; 3, Titon-Kalkstein (Weißer Jura); 4, Neokom; 5, Konglomerate (Obere Kreide) (nach E. J e k e l i u s).
Abb. 3. — Skizze des Grind-Schachtes. l, Seitlicher Saal; 2, Fortsetzung des Schachtes (?); 3, Wand mit Sinterbildungen (nach A. P r o x, erganzt von F r. T h o m a s).
Abb. 4. — Grind-Schacht. Rückblick von der Terrasse in 25 m Tiefe (Foto: F r. T h o m a s).
Abb. 5. — Stalaktiten im unteren Teii des Schachtes (Foto: F r. T h o m a s).

BIBLIOGRAFIE
1884 Bielz E, A., Beitrag yur Höblenkunde Siebenbürgens, Jahrb. d. Siebenb. Karpatenvereins, Sibiu, vol. IV, p. 24-25.
1920 J e k c l i u s E., Fübrer durch die Gealogische Abteilung des Burzenl. Sacbs. Museunn, Braşov, p. 48-50.
1925 – Der Törzburger Pass, Jahrb. d. Burzenl. sachs. Museums, Braşov, voi. I, p. 59-61.
1901 Kolbe J., Die Königssteindoline (erster Versuch der Erschliessung), Jahrb. d. Siebenb. Karpatenvereins, Sibiu, voi. XXI, p. 22-26.
1965 Orghidan T r., Puşcariu Val., Bleahu M., D e c u V., R u s u T. şi B u n e s c u A., Harta regiunilor carstice din România, Lucr. Inst. de speol. « Emil Racoviţă», Bucureşti, voi. IV, p. 84.
1933 Prox A., Die Erforschung zweier Naturschechte (Dolinen) im grossen K.önigssteingebiet, Jahrb. d. Siebenb. Karpatenvereins, Sibiu, voi. XLVI, p. 3-21.
1937 – Die Dolinenschachte des Grossen Konigssteins, Verhandl. u. Mitteil. d. Siebenb. Vereins f. Naturwissensch., Sibiu, an. 1935/36, p. 1-16.

Consiliul de îndrumare pentru ocrotirea naturii al regiunii Brasov Primit în redacţie la 25 octombrie 1967

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.