Duminică speo-fotografică în Măgura și Peștera
Data: 2013.11.24
Participanți: Ernő, Géza și Toni.
Am plecat pe o vreme destul de instabilă din Brașov, dădea să plouă… Înainte de Râșnov am tras pe sânga ca Ernő să tragă câteva cadre cu cetatea în prim plan și Bucegii ninși și înveliți parțial în nori. Tunul de 300mm și-a făcut treaba, rezultatul îl puteți admira alături.
Ne-am continuat drumul prin Râșnov și Zărnești apoi am urcat de la Fântâna lui Botorog în satul Măgura. Am trecut de biserică, bodegă și ne-am abandonat mașina unde am găsit un loc suficient de larg să nu deranjăm ceilalți participanți la “trafic”. Am inceput să urcăm spre vârful Gălbinarea. În mod normal odată cum urcam trebuia să ni se deschidă priveliștea: spre est Bucegii, spre sud dealurile Culoarului Rucăr-Bran și spre vest culmea de calcar a Pietrii Craiului. Toate acestea nu se arătau. Erau inveliti în cețuri și nori groși.
Unul din obiectivele noastre era Avenul Gaura Gojnei (1/1271). Toni a fost cu ceva ani în urmă la ea dar nu era foarte sigur unde se află. După minim de căutări am regăsit deschiderea de la baza stâncăriei sub un fag mare. Cam în același moment când am ajuns au început și norii să se împrăștie purtați de vânt. Ernő și Toni s-au aruncat asupra peisajului cu aparatele foto. …