Participanți Avenul: Alice, Ernő, Géza.
Alți participanți: Claudiu și Rareș.
Am plecat din Brașov la 7:30. Drumul până la Vîrghiș a fost destul de lejer deși am prins ceață. De aici am constatat că drumul forestier până în Cheile Vârghișului (14km) s-a mai degradat de anul trecut. Ajunși bine la capătul drumului am gustat ceva, Ernő s-a schimbat direct în salopetă, altii s-au apucat deja de facut fotografii.
Am pornit în sus pe vale spre obiectivul nostru principal: Peștera mare de la Merești (Orbán Balázs). Având în vedere ca veam în grup persoane care erau la prima vizită am urcat și la Șura de piatră, tunel sau pod natural, rămășită a unui vechi sistem de galerii. Arcada de calcar a fost capturată pe câteva cadre din diferite unghiuri după viziunea fiecărui fotograf. …
Participanți: Géza și Toni de la Avenul, Ovidiu și Iulian de la Silex Brașov
Am plecat sâmbătă dimineată devreme în Cerna Oltețului pentru explorarea noului puț din Ponorul Nou (2046/75) reperat la tabăra de primăvară de Ovidiu. Ajunși la fața locului am mâncat și ne-am pregătit repede echipamentul de subteran.
După degajarea intrării în puț de tot felul de „televizoare” (bolovani) am început echiparea primei verticale (aprox 15m). Ovidiu și Iulian m-au urmat cartând noul sector. Cap de mână curentă, cap de puț, o fracționare și am ajuns la baza verticalei… De aici aveam două opțiuni: un alt puț de 15m care se deschidea în clopot și un diverticul care nu prea se întrevedea unde se duce. Am optat să il echipez pe primul. Cap de mână curentă urmat de cap de puț pe pereții opuși… și la vale. Am aterizat pe o platformă care se asează in colțul unei săli cu forme de eroziune deosebite… marmite, septe de toate formele și mărimile. În această sală ajunge și pârâul subteran printr-o cascadă oarecum paralelă cu puțul pe care am coborât. Am mai echipat puțul următor și am ajuns in albia pârâului din baza salii. Am explorat la liber sala și spre surprinderea mea i-am vazut pe Iulian si Ovidiu intr-o fereastă la vreo 7m deasupra mea.
Au urmat diverticolul mai sus amintit ocolind oarecum sala. După ce au terminat cartarea la acel nivel au coborât și ei puțul până jos cartând în continuare. Jos pe cursul de apă am găsit semne făcute cu lampa de carbid. Era clar că până în sală și pe cursul inferior al apei a mai umblat cineva. Mai încolo ne-am lamutit… cursul de apă duce intr-o fereastră într-un puț larg de unde apa cade într-o cascadă. Pentru a identifica sigur locația pe hartă, am echipat și acestă verticală (aprox 10m) pe amaraje naturale și un piton. L-am coborât și după o verificare a continuării și a direcției de unde mai este o cale de acces era clar: este fundul putului mare. Era deja târziu așa că am început să urcăm și să dezechipăm …
Duminică am intrat scurt în avenul de lângă drum pentru a evalua situația din zona de decolmatare din fundul avenului. Colmatajul s-a lăsat și e curent puternic. Ar trebui să se continue cu decolmatarea… Dar asta altă dată…
De ceva vreme eu şi cu Alice de câte ori am urcat la Refugiul Sulinar si ne stătea în posibilitate pe dupămasă seară urcam la cabana Postăvaru să prindem cate un apus superb şi un ceai pe după. Inspiraţi de celebrul concurs nocturn care se desfăsoara în masivul Postăvaru am propus să facem o ieşire in grup mai mare cu membrii clubului Avenul şi nu numai. Prima ieşire (de test) am făcut-o împreună cu Remus, Sandu Fodor şi Alice.
Ne-am întâlnit în Poiana la Rossignol pe data de 18.01.2013 la ora 18:30 şi după echiparea schiurilor de tură am plecat la deal cine pe schiuri, cine pe jos. Au participat: Annamaria, Andrea, Adi, Remus, Malvina, Tibi, Marius, Alice, Ursuletul perfect (a se verifica in foto :)) şi subsemnatul. Am urmat taseul drumului Rosu până în poiana Ruia şi mai departe la Cabana Postăvaru. Vremea a fost una frumoasă de iarnă cu ninsoare si vânt moderat. O miscare sustinută de până la o oră şi jumătate în aer liber împreuna cu prietenii. Ce îti poti dori mai mult mai ales că la capăt te aşteaptă atmosfera caldă a cabanei. Premiul bine meritat… un ceai fierbinte sau bere rece după gustul fiecăruia. O socializare pe cinste. Să nu uitam cireaşa de pe tort: coborârea. Lunecarea in noapte pe pârtiile pustii la lumina frontalelor…
la Vîrghiș a fost destul de lejer deși am prins ceață. De aici am constatat că drumul forestier până în Cheile Vârghișului (14km) s-a mai degradat de anul trecut. Ajunși bine la capătul drumului am gustat ceva, Ernő s-a schimbat direct în salopetă, altii s-au apucat deja de facut fotografii.
